O voce singulară, un simbol al modei, un rock star…
Gwen Stefani este un fenomen al secolului XXI.
Solistă a formaţiei No Doubt, ea are în plus şi două albume solo la activ, care au reuşit să îi reconfirme statutul de simbol. Cu o deosebită plăcere, L’Oréal o întâmpină astăzi ca nouă ambasadoare a brandului.
«Faptul că am devenit imaginea L’Oréal Paris este aproape de necrezut pentru mine. Ador să mă joc cu stilul meu. pe scenă sau la filmări; e ceea ce îmi place să fac atunci când sunt alături de trupa mea. În plus, să lucrez cu o echipă atât de modernă şi talentată cum este cea L’Oréal
Paris e promiţător şi va duce cu siguranţă la o aventură plină de pasiune. Am noroc, cu adevărat am noroc»,
declară Gwen Stefani.
« Suntem foarte entuziasmaţi de ideea de o avea pe Gwen printre noi, întrucât este o artistă senzaţională cu un talent captivant. Ea emană frumuseţea unei alte dimensiuni, o frumuseţe între stil şi artă. Star rock şi simbol al modei, ea este fără îndoială o muză a epocii sale», declară Cyril Chapuy, Director General Internaţional al
L’Oréal Paris.
«Stilul unic al lui Gwen, energia pozitivă pe care ea o emană precum şi teribilul succes profesional pe care îl are atât în lumea muzicii cât şi în cea a modei, o transformă într-un adevărat model de inspiraţie pentru femeile din întreaga lume. Este o adevărată plăcere să îi urez bun venit ca unui nou membru al familiei L’Oréal Paris», declară Karen T. Fondu,
Preşedinte al L’Oréal Paris USA.
Gwen Stefani e fascinantă. Atunci când a fost creat grupul No Doubt, Gwen şi ceilalţi membri ai formaţiei erau încă liceeni şi făceau repetiţii într-un garaj. Compozitoare, autoare, cântăreaţă, Gwen Stefani a devenit purtătoarea de cuvânt a milioane de tinere din întreaga lume. Formaţia No Doubt a vândut peste 30 milioane de exemplare ale celor mai cunoscute albume, precum Tragic Kingdom, Return of Saturn şi Rock Steady. Grupul a câştigat două premii Grammy în anul 2003 şi multe alte nominalizări.
Odată cu lansarea în 2004 a primului album solo Love. Angel. Music. Baby, album care a fost ulterior nominalizat la Premiile Grammy, statului lui Gwen de star internaţional a fost reconfirmat. Ea a colaborat cu câteva dintre cele mai sonore nume ale rap-ului din Statele Unite, Dr. Dre şi Pharell Williams. În 2006, Gwen a lansat The Sweet Escape, al doilea album al său solo, şi a câştigat în 2008 premiul People’s Choice pentru cea mai bună cântăreaţă a anului.
Încă de la finalizarea turneului de succes din vara anului 2009, formaţia No Doubt lucrează la noul lor album, a cărui lansare este aşteptată în 2011.
Gwen Stefani este o adevărată sursă de inspiraţie; pe plan muzical dar şi în universul modei, unde e recunoscută pentru stilul său unic, în special prin intermediul celor două linii de vestimentaţie L.A.M.B.
şi Harajuku Lovers.
Prin alăturarea sa familiei L’Oréal Paris, Gwen Stefani va reprezenta propria sa viziune asupra frumuseţii alături de alţi ambasadori precum Beyoncé Knowles, Gerard Butler, Rachel Weisz, Jennifer Lopez, Aishwarya
Rai, Freida Pinto, Gong Li, Patrick Dempsey şi Diane Kruger.